gogonel: Albania - Day Two (Toate mi se întâmplă numai mie?)

Micul dejun a fost cam ”african”. Adică limitat rău... bine că nu erau prea mulţi oameni, altfel mâncam pâine goală. În fine, nu asta ne interesa cel mai mult. Am ieşit iar în centrul oraşului şi ce am putut observa a fost faptul că la ora locală 10,00 toate barurile şi restaurantele erau pline de oameni, la o cafea, un suc, un ceai, un croissant etc. Oameni între 15 şi 40 de ani... Părerea mea e că ei cheltuiau ce furau sau munceau albanezii plecaţi în Italia, Germania, Elveţia sau Austria, destinaţiile preferate ale acestui popor. Tot acest tineret e îmbrăcat la modă, cu haine de firmă sau fake-uri bune. În fine, am ajuns la stadionul Qemal Stafa, construit în 1946, care în prezent e o veritabilă ruină. UEFA a fost probabil cu indulgentă cu albanezii când le-a permis să joace meciuri internaţional. I-am dat un mic ocol şi apoi am rămas să aştept colegul care a intrat să îşi ia o sticlă de apă. Am făcut câteva poze cu stilul lor de a traversa strada, slalom printre maşini, care nu dau prioritate, chiar dacă e trecere de pietoni. Din senin apare lângă mine un poliţist, care mă întreabă de ce am făcut fotografii la gardul din faţa mea, care se pare că era nici mai mult şi nici mai puţin decât gardul ambasadei SUA. Îi explic ca habar n-aveam că acolo e ambasada SUA, că am făcut poze la pietoni, îmi cer scuze pentru neatenţia mea, iar el îmi explică binevoitor că nu e nicio problemă, dar să şterg pozele în care apare gardul. Îi promit că se face, el îmi ia datele din paşaport, mă întreabă cu ce treburi în Albania, unde stau etc. Totul se termina cu bine, dar nu pot sa nu înjur cu obidă că iar am dat-o în bară şi era cât p-aci să o păţesc. Asta e viaţa. Revenim la stadion, mă ”reîntâlnesc” cu portofelul meu drăgălaş şi burduşit de acte, carduri şi bani. Intrăm în stadionul care pare desprins din filmul mut... (măcar atunci exista curent electric). Masa presei la Qemal Stafa nu numai că nu are internet wireless sau de alt fel, dar nu este dotată nici cu prize. În fine, se încheie antrenamentul, iar la ”ghereta” pentru conferinţa de presă se ajunge printr-un bar! În rest, partea centrală a capitalei Tirana nu arată rău, e curat, dar nu impresionează cine ştie ce. Cârciumi de toate felurile, una după alta, în general pline...