gogonel: Albania - Day Three

Ziua meciului. Urma să mergem la Zoo, un zoo despre care citisem pe net un comentariu că e ''deprimant''. După un nou măreţ ''breakfast'' am plecat mai întâi spre hotelul unde erau cazaţi tricolorii, Sheraton. Micul dejun la Nobel Hotel pentru ocupanţii celor 5-6 camere (cam 10 inşi în total) constă într-o pâine feliată (excelentă, de altfel), vreo 6-7 ouă fierte, exact 6 felii străvezii de un fel de parizer/salam, 7-8 bucatele minuscule de telemea, vreo 3 croasante cu ciocolată, cafea, miere, gem şi vreo 3 triunghiuri de brânză topită ascunse cu grijă. Pornim la drum prin centrul Tiranei, un oraş curat, al cărui centru e în reconstrucţie. Fără îndoială că Albania e ţara Mercedes-ului... toată gama e prezentă, de la camionete, dube, la ''tancuri'' vechi şi până la cele mai noi modele. Am ajuns la hotelul Sheraton, unde deja colegii îşi făceau veacul de ceva timp în speranţa că băieţii voi ieşi la o plimbare să prindă nişte cadre ceva. Nu după multă vreme trage în faţa hotelului autocarul echipei şi, deşi se anunţase că acţiunea nu este şi pentru presă, gaşca se pregăteşte de urmărire. Ne alipim şi noi la maşina GSP, eu jumate îngreţoşat, jumate stingher în această goană. Cei de la hotel încearcă să ne pună pe o pistă falsă, dar şoferul e agil şi reuşeşte să nu piardă autocarul din ochi, în această circulaţie haotică a albanezilor, în care nimeni nu ţine cont de prioritate, totul se negociază la centimetri, iar unii îşi lasă chiar maşinile parcate (cu avariile) pe banda a doua... Băieţii nu sunt duşi nici în parc, cum se spera, nici pe muntele din apropiere, cum se speculase, ci într-un local de biliard, unde accesul ziariştilor este blocat. După minute bune de aşteptare să vedem care e situaţia, mai vine cineva cu noi la zoo sau nu, ne decidem să plecăm. Fotoreporterul de la Gazetă are bafta de a fi acostat de o ţigăncuşă de 6-7 ani, care pur şi simplu îl trage de mână sau de haină ca să îi dea nişte bani... ''măcar un euro''... Nu am văzut mulţi ţigani la Tirana, poate 3-4 în tot atâtea zile, dar puradeii au fost foarte insistenţi, agasanţi. Unul mai mic ne-a luat la rând pe toţi, pentru că a tot fost refuzat a ajuns şi la mine. Am încercat să-l conving că nu primeşte nimic, cu bunul, dar apoi m-am răstit la el şi l-am ameninţat că-l lovesc cu harta Tiranei... A fugit, s-a ciocnit de o musulmană, care nu era nici ea atentă, şi a căzut jos. Trebuie spus aici că nu am văzut mai mult de trei câini vagabonzi în capitala Albaniei, iar străzile sunt mai curate decât în Bucureşti. În fine, depăşim momentul, plecăm spre zoo, ajungem într-un parc din apropierea oraşului, în care era şi un lac artificial, destul de jalnic, şi ajungem apoi şi la Grădina Zoologică, care s-a înfăţişat exact cum fusese descrisă - dezolantă. Am plătit 100 de lekke (1 euro=140 lekke) şi am intrat. În ţarcul în care se aflau câteva lame, tocmai erau aduşi o iapă, un măgar şi un fel de bivol african mai mititel, care s-au infipt cu tupeu la nutreţ, iar lamele au luat loc pe tuşă. Erau şi vo 3 struţi, nişte bălţi cu câteva păsări şi 2-3 broaşte ţestoase, doi urşi trişti... iar separat, în clădirea principală, mai multe animale grupate: pisici (se presupune sălbatice), iepuraşi care încercau să călărească o broască ţestoasă, trei vulpi cam turbate, nişte ulii/şoimi/ereţi sau mai ştiu eu ce (evident, nu exista nicăieri vreo inscripţie), nişte vulturi (vulturul este simbolul Albaniei, fiind prezent şi pe steag), doi lei plictisiţi, câţiva lupi, un ursuleţ agitat şi cam atât. Am mâncat ceva la un local lângă hotel şi ne-am odihnit puţin înainte de a pleca la stadion. Am pornit din vreme spre stadion, ştiind cum arată masa presei - nişte băncuţe de lemn penibile, fără prize, fără alte dotări, încremenite în timp. Am găsit loc şi chiar o priză, dar internetul wireless a mers cam vreun sfert de oră şi după aia gata... Cu chiu cu vai m-am descurcat, la fel ca şi echipa, de altfel... Cam asta e de spus despre Tirana şi Albania...