counter

Website counter

luni, 23 august 2010

Răzvan Lucescu, selecţionerul lu' tata





L-am scos de la inima me'. Mi-am fost simpatic multă vreme Răzvan Lucescu, trecând peste originile sale etnice şi alte manifestări specifice. L-am apreciat că a făcut treabă destul de bună pe unde a fost, avea oareşce ştaif şi am avut răbdare de când a venit la naţională. Toate ăstea s-au terminat acum. M-am convins că nu se ridică nici el din glodul fotbalului românesc. Şi iată de ce: se pune sclavul x să facă demersuri pentru un interviu cu selecţionerul ECHIPEI NAŢIONALE DE FOTBAL. Se abordează, cum e normal, ofiţirul de presă al FEDERAŢIEI ROMÂNE DE FOTBAL. Se explică ordinul - ''Şeful a zis să facem un interviu cu selecţionerul, că se apropie primul meci din preliminariile EURO 2012 (3 septembrie cu Albania, la Piatra Neamţ). Răspunsul, evident codit al reprezentantul FRF, având în vedere că şi omul realiza cât e de penibil, a fost că SELECŢIONERUL NU DĂ INTERVIURI PENTRU PRESA SCRISĂ deoarece acestea pot fi preluate trunchiat şi pot apărea controverse, scandaluri. Câtă penibilitate! De parcă nu se poate scoate din context şi de pe video sau audio?! E stupid să înţelegi aşa ceva şi mai aberant să accepţi asta. Nu mai vorbesc de faptul că e o discriminare grosolană. E drept, că presa scrisă nu-i asigură gelului şi cerceluşului d-lui Lucescu junior nici expunerea pe care şi-a doreşte, nici nu poate surprinde mimarea inteligenţei sale, aerul misterios or dracu' mai ştie ce aşteaptă ''marele antrenor'' de la apariţiile sale televizate. Asta este, mergem mai departe, cu speranţa că odată şi odată se va întoarce roata.
Vorba lu' Mutu: Ce rost are să mă mai împac cu Răzvan, oricum până o să joc din nou el nu va mai fi selecţioner. Cam asta cred şi eu, ca nu-l prinde paltonul.

miercuri, 18 august 2010

Preview - Europa League: Steaua - training session



Pantelis Kapetanos

Preview - Europa League: Grasshoppers - training session


2. Kay Voser, 6. Boris Smiljanic, 16. Ermis Lenjani, 7. Innocent Emeghara...

6. Boris Smiljanic


Ciriaco Sforza (Grasshopper's coach)

Ciriaco Sforza (Grasshopper's coach)



Preview - Europa League: Steaua - Grasshoppers


Grasshopper Zurich: coach Ciriaco Sforza, defender Boris Smiljanic, midfielder Ricardo Cabanas.

luni, 2 august 2010

Caldura mare!

E cald. Caaaald. Te înmoaie soarele cand te bate în cap, simţi ca te faci mic şi abia ai forţă să te târăşti ... în general spre casă. Te-ai aştepta ca într-un metrou uşor (AKA tramvai 41) să se facă olecutza de curent şi să fie o atmosferă mai placută decât în vâlvătaia de afară. Asta dacă nu cumva ai surpriza, cum am avut eu azi, să gaseşti probabil singurul tramvai de pe pământ care merge vara cu caloriferele încinse (adică te lasa fără piele dacă le atingi). Mă aşez pe scaun şi simt dogoarea. Am zis ca s-a încins fierul de stat în soare, de pus frâne sau mai ştiu eu ce. Dar a sărit o femeie că s-a ars la picior. Era clar, căldura era pornită. În mod normal nu ai crede că un calorifer de tramvai poate să ardă aşa, după cum se prezintă ele iarna, când de obicei abia sunt dezmorţite. Bate un nene în geam la maniPULAnt şi-i zice ca ard caloriferele. Suntem nişte proşti. La el arată că nu ard. Nimic nu se întâmplă, roate se învârte, femeile îşi fac vânt din evantaie, eu ma topesc încetişor. Ce să mai merg la sală, două ture cu tramvaiul-saună şi sunt mai câştigat. Nici nu fac efort, nici nu mă costă, că am abonament, şi trece şi aproape de casă. Faptul ca sub mine s-ar lăţi o baltoacă slinoasă (deh, nu se evapora tot) pare un sacrificiu acceptabil. Asta e, mai greu ar fi să stau în hainele lipicioase atâta timp. Din păcate nu poţi face poze la căldură, aşa că nu am o dovadă.

PS Când am coborât din tramvai am văzut şi faţa prostului. Cerea pumni şi într-o zi frumoasă, darămite azi.