Dacă pe 12.12.12 aşteptam sfârşitul lumii la ora 12,12 şi 12 secunde, pe 21.12.2012 nu mai era aşa simplu, pentru ca nu aveam o ora pentru momentul fatidic. Poate mayaşii l-or fi fixat, dar nu a fost el mediatizat. În fine, ce va fi, va fi, mi-am zis. Trece o oră după alta, iar colega nu dă niciun semn că ar intenţiona să se achite de ... ''datorie''. Aştept ce aştept, iar în cele din urmă îmi iau ''inima în dinţi'' şi îi zic: ''Te achiţi de datorie?''. Răspunsul... ''Aoleoooooooooooooo'' (14 ''o''). Urmează o scurtă discuţie în care ea îmi zice că a fost ocupată şi nu a avut timp deloc, însă ea se referă la promisiunea de a mă duce acasă când are drum prin cartierul meu. O întrerup: ''pfoaaa.. datoria era de fapt alta''. ''Care?'', întreabă, inocentă. ''Minutul de sfârşitul lumii'', zic eu. ''Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. Ca să vezi că nu mă gândesc deloc'', vine reacţia ei. ''Ştiam eu că mă păcăleşti'', reiterez eu. ''Nu, mă. Păi şi când ar trebui să vină?'', mă întreabă. Răspund sec: ''Azi, oricum''. Mi-o retează abrupt (vorba!): ''Lasă mă prostiile'', după care eu remarc dezamăgit... ''Nu crezi în Moş Crăciun, nu crezi în sfârşitul lumii...'', iar ea conchide: ''Pai da ... aşa sunt eu, mai neîncrezătoare''.
Cam asta a fost. E mult de lucru cu fata asta. Şi dacă mă înham la treabă tot nu e sigur că răzbesc. Şi cine ştie când vine următorul sfârşit al lumii...
Cam asta a fost. E mult de lucru cu fata asta. Şi dacă mă înham la treabă tot nu e sigur că răzbesc. Şi cine ştie când vine următorul sfârşit al lumii...
