counter

Website counter

marți, 26 ianuarie 2010

Ленина, назад!





Statuia fostului lider sovietic Vladimir Ilici Lenin, realizată din arpacaş, ciocolată, bomboane şi orez de artista Ioana Ciocan, a fost postată luni pe soclul din Piaţa Presei Libere.
"Această manifestare pune bazele unui proiect mai amplu care va avea ca punct final crearea unui Muzeu al Statuilor Comuniste. După 20 de ani de la căderea comunismului consider că România este pregătită pentru un asemenea demers" - susţine artistul vizual Ioana Ciocan.

PS: traducerea titlului - Lenin, înapoi!

luni, 4 ianuarie 2010

eMAG(ia) Crăciunului sau gafa anului?

Cum ar fi să îi oferiţi fiinţei iubite un cadou de care să fie încântată, iar când îl desface să nu fie decât o cutie goală???! Oare nu s-ar prăbuşi cerul? Nu s-ar căsca pământul dedesubt? Era un cadou cu care nu puteam da greş ... mergeam la sigur! Navigator GPS. Planul era făcut, trebuia doar pus în aplicare. Am fost la magazinul eMAG, eram pregătit să-l cumpăr pe 21 decembrie, dar, din păcate, nu îl aveau pe stoc. Mi s-a promis că ziua următoare îl găsesc fără probleme. Marţi 22 decembrie, după serviciu, pe înserate, merg direct la casierie, achit şi mă duc să ridic ''divaisu''. Coadă ca la balamuc ... parcă toate cadourile de Crăciun erau IT şi se cumpărau de la eMAG. Mă aşez cuminte la coada de 30-40 de persoane, iar ritmul de avansare era destul de bun. În jumate de oră îmi vine rândul. Băiatul de la stand face formele de garanţie, însă nu scoate aparatul pentru probă. Îl întreb: ''Nu se face probă?''. Îmi răspunde: ''Nu e obligatoriu, dacă aveţi probleme veniţi şi vi-l schimbăm în 24 de ore''. Îmi închipui că n-oi fi tocmai eu ghinionistul sa păţesc ceva şi accept sa îl iau aşa, fără să îl mai desfac chiar, având în vedere şi coada mare formată în spatele meu. Eram mulţumit că luasem cadou, mă grăbeam să mă duc să îl împachetez şi eram şi nemâncat şi obosit după o zi de muncă. Fetele de la Bamboo, din Plaza România, împachetează cadoul frumuşel şi era numai bun de dat. Eram chiar mândru de mine. Vine momentul ... faţa îi străluceşte de bucurie, mai ales după ce vede despre ce e vorba. Îmbrăţişare strânsă :) Acu' dă să vadă gps-ul ... îl cauta prin cutie, o întoarce pe dos şi mă priveşte întrebătoare: ''Dar gps-ul? Unde e?...'' Eu, un pic nedumerit ... iau cutia din mâna ei si scot toate componentele afară, convins că nu a fost ea atentă ... Şi totuşi, aparatul e de negăsit ... Pământul începe să se învârtă cu mine. Îmi dau seama că, pur şi simplu, dintr-un motiv sau altul, aparatul nu era în cutie, din care nu lipseau restul accesoriilor, încărcător, USB, suport etc. Realizez că nu e imposibil ca un ins oarecare să sustragă aparatul şi să lipească la loc ''sigiliul'', de fapt un sticker care nu constituie o piedică prea mare pentru o încercare de escrocherie. Putea fi şi o scăpare, cineva să fi uitat să pună aparatul în cutie. Problema era alta ... pe lângă ruşinea imensă pe care o simţeam (ce cadou minunat am oferit eu!), cum să demonstrez că aparatul a fost în cutia desigilată acum?? Nu aveam nicio dovadă. Nimic! Eram terminat ... Lăsând la o parte suma deloc neglijabilă care o cheltuisem, era vorba se ceva mai presus de bani, de onoarea mea, de faptul că o dădusem în bară rău de tot ... Ce era de făcut? Destinatara cadoului e amabilă, mă consolează, să nu-mi fac griji, să stau liniştit, că e mai important gestul, să nu cumva să mă îmbolnăvesc de supărare, dar nu era de lăsat aşa. Încerc să sun la un număr de telefon de la eMAG, dar era prea târziu, nu mai aveau program, răspundea un robot. Groggy după această întâmplare mă îndrept spre casă şi trimit un e-mail la departamentul sesizări. Expun tărăşenia şi îi anunţ că voi veni a doua zi dimineaţa la magazin. Miercuri 23 decembrie, imediat după ora deschiderii sunt la eMAG. Mă duc la bancul de recepţie a mărfii, ''cu căciula în mână'', şi explic în câteva cuvinte situaţia. Mă trimit la departamentul service. Îmi aştept rândul, cu sufletul tremurând şi fără prea mari speranţe că voi reuşi ceva. Aproape eram împăcat şi nu îmi doream decât să aibă măcar alt aparat, pe care să dau banii (din nou). Îi explic fetei de la desk, se uita mirată la mine, întăresc spusele menţionând că sunt un client serios, care a mai cumpărat două gps-uri identice tot de la eMAG anul în curs, şi aştept verdictul. Fata ia cutia şi o duce şefului ei, eu urmând să primesc un răspuns în câteva minute. Vine şeful, ieşim afară, discutăm, îi explic cum a decurs toată treaba, recunosc spăşit că e vina mea în cea mai mare parte, deoarece nu am verificat marfa, iar el îmi comunică faptul că s-a decis să mi se dea alt gps, unul dintre elementele venite în sprijinul cauzei mele fiind faptul că pe cutia interioară a aparatului au fi fost două sigilii în loc de unul, cum ar fi normal (!). Pe mine mă interesează mai puţin motivele şi mă simt ca şi cum aş fi primit eu un cadou de Moş Crăciun. Nu mai contează că aparatul nu există pe stoc şi urma să îl primesc abia după Crăciun, eram bucuros că s-a rezolvat cu bine, în ciuda imaginii mele şifonate. În cele din urmă, gps-ul a ajuns în posesia proprietarei de drept, iar eu m-am ales cu o lecţie de viaţă. O provocare a sorţii, care totuşi mi-a întins o mână, nesperată aş zice. Ori să fi fost eMAG(ia) Crăciunului?! ... Cert e că oamenii de la eMAG sunt de apreciat pentru ce au făcut, într-o situaţie în care, chiar dacă au partea lot de vină, aveau acoperirea să nu facă nimic.